COPILUL DIN INTERIORUL MEU

Sunt singură într-o sală de teatru
Cortina este trasă,
Iar scena nu este încă luminată
Încerc să stau confortabil, închid ochii
Şi-ncerc să mă relaxez.
Aştept să văd ce se întâmplă
De ce sunt singură,
Într-o sală atât de mare.
Dar dintr-o dată, un reflector
Trimite o lumină chiar în mijlocul scenei.

Mă uit cu mare atenţie,
Pentru că nu văd prea bine la distantă
Zăresc un copil.
Este o fetiţă de cinci, şase ani,
Ce semănă cu mine,
Pe când eram de vârta ei.
Mă urc pe scenă şi-o privesc mai bine.
Văd nişte ochi albaştrii, cu gene lungi
Sprincene groase, păr şaten-gălbui
Tuns până la umeri şi cu breton.

Presimt că ea aşteaptă de la mine
S-o iau în braţe şi s-o strâng la piept
Şi cu gingăşie, să-i spun ce mult o iubesc.
O lacrimă îi curge din ochişorii mici
Şi o întreb de ce, ce sa-ntâmplat?
Atunci, îmi spune că-i este teamă
Că, dacă se va face mare
Nu va putea să se exprime liber
Că mintea ei va fi plină de răni şi de emoţii
Şi-i teamă că n-o să le poată vindeca.
Copil fiind, nu are cum acum credinţa să-şi aleagă
Şi va fi nevoită să facă, ceea ce alţii îi spun.
Acum cât este mică, se bucură de viaţă
Se joacă şi e fericită
Dar, când va deveni adultă
Va face multe compromisuri
Şi totul în viaţa ei va fi schimbat.

Atunci o iau în braţe,
Şi-i spun că o iubesc, că ţin la ea
Şi că nu este normal ca să gândească aşa
Iar dacă-n viaţă va face compromisuri
Numai aşa va învăţa.
Şi îi promit că am să-i fiu alături
Tot restul vieţii şi o învăţ
Să nu-şi piardă energia
Orice s-ar întampla.
Pentru că este nevoie de multă voinţă
Ca transformarea ei să se producă
Să facă legăminte bazate pe realitate
Să fie impecabilă în tot ce spune
Şi adevărul să fie singura cale pe care trebuie să meargă
Iar orice s-ar petrece în jur
Să nu interpreteze nimic ca fiind ceva personal
Să nu sufere degeaba
Să-nveţe să depindă numai de ea
Şi să răspundă doar pentru propriile sale alegeri.
Să nu facă presupuneri inutile
Totul în viaţă să devină clar,
Să facă întotdeauna tot ce-i stă în puteri
Şi-atunci în toate-mprejurările vieţii
Nu vor mai fi neîntelegeri.

În continuare cum o ţin la piept
Mă uit la ea şi văd că-ncepe să se micşoreze
Devine-atât de mică
Cât să-mi încapă-n palmă
Devine o imagine
Pe care cu gingăşie o plasez în inima mea.
Lumina reflectorului rămâne aprinsă
Pe scenă sunt numai eu, cu mâna-n dreptul inimii.
Şi simt un foc în inimă, dar care nu mă arde,
Este iubirea copilului din mine.
Dar deodată, aud ceasul care sună dimineaţa.
Rămân întinsă-n pat...
Şi mă gândesc la ce-am visat...
Şi la ce i-am promis, copilului din interiorul meu.