RESPECT PENTRU MAME SI COPII

       Mă alătur şi eu cauzei pentru care mamele protestează in faţa guvenanţilor nostri, pentru a-şi păstra dreptul câştigat prin legile date tot de ei privind primirea indemnizaţiei de 85% din veniturile realizate pentru o perioadă de cel puţin 2 ani.

      Stiu că trecem printr-o perioada grea, dar cine este vinovat pentru asta? După 1989, speram să trăim mai bine şi văd că totul merge din ce în ce mai rău. 
      De ce trebuie să ne chinuim în fiecare zi să ne descurcăm cu cheltuielile când am putea avea acces la toate bogăţiile care exisă în lume. Cine ne-a adus aici? Banii sunt un mijloc destinat schimburilor de mărfuri şi semnifică nu numai siguranţa zilei de mâine, ci şi frumuseţea, abundenţa şi rafinamentul. Toţi avem dreptul la acestea.
      Ne transformăm într-o ţară săracă şi bolnavă.
      Dacă toată lumea observă că în viaţa noastră fluxul banilor nu este stabil ţînseamnă că ceva este greşit în modul de gândire a celor care ne conduc. Cine răspunde pentru asta? 
      A ieşit cineva să strige în gura mare că a condus ţara pe un drum gresit? NU. Poate, dacă ar face-o, lumea i-ar întelege şi i-ar ierta. Cei ce ne conduc ar trebui să înteleagă că în această existenţă nu ne-a fost dat să trăim într-o cocioabă şi nici să ne îmbrăcăm în zdrenţe şi nici să ne fie foame mereu.

       Acum nu a mai ramas decât să se arunce pe piată problema mamelor şi a copiilor? E jalnic. Femeile au aşteptat acest drept de ani de zile. După părerea mea, guvernanţii ar putea să revină asupra legii, astfel încât mamele să stea cu copiii acasă 3 ani nu 2ani.

       Femeile sunt lăsate de Dumnezeu să aducă viaţa pe pământ. Şi ce facem, le pedepsim? 
       Le mai pedepsim şi pentru că îsi educă copiii, le mai pedepsim şi pentru că trebuie să iasă la pensie la o vârstă când nu se mai pot bucura de nimic, datorită gradului avansat de stres şi oboseală acumulat.

       Am constatat că guvernanţii nostri, (care nu vor ramane intepeniti acolo ca doar roata este rotunda si lumea a ajuns la capatul puterilor) se cramponeză de faptul că mamele stau acasă. ESTE GREŞIT, ele nu stau acasă degeaba, ele îşi cresc şi îşi educă copiii cu toată dragostea, pe care nici o educatoare de creşă nu ar face-o pentru simplul fapt că nu poate fi înlocuită sau confundată cu o mamă. 

       Poate ar fi mai bine să se transforme unele creşe în grădiniţe pentru copii, deoarece la ggrădiniţe o educatoare are în grijă 30-40 de copii. Cum să-i educe dacă sunt aşa multi, că doar se numeşte educatoare. La asta nu s-a gândit nimeni?. 
      Asistenta de la Giulesti a fost acuzată că a părăsit salonul câteva minute de lânga niste bebeluşi  care stăteau în incubatoare. Gânditi-vă ce se poate întâmpla dacă educatoarea nu este puţin atentă sau iese din sală, când sunt atâţia copii sub supravegherea unei singure persoane.

       Mă întreb, cine a avut această idee privind dispreţul pentru mame şi copii nu a avut în vedere că în primii 3 ani de viaţă noi învăţăm ce trebuie să simţim cu noi însine şi cu viaţa , prin imitarea aadulţilor din jurul nostru? Şi cine sunt aceşti adulti, nimeni altii decât părinţii lor. În această perioadă copilul începe să cunoască notiunea de "cămin" = casa în care trăieşte.
      Această perioadă le rămâne întipărită în subconstient pentru tot restul vietii, ca fiind relaţia care i-a unit pe ei, pentru că mamele fac tot posibilul  să îşi crească copiii  într-un mediu plin de iubire şi de respect. Crescând alături de părinţii lor, copiii sunt plini de dragoste. Dacă nu primesc iubire, copii mici mor, nu reuşesc să reziste fără ea.
      Dupa ce cresc mai mari, se pot obişnui să crească fără mamele lor în preajmă. Aceasta este vasta când copilul poate merge la grădinită, adică la 3 ani. Dacă acum, când suntem adulţi, ne-am putea asculta dialogul interior, aproape ca ne-am auzi părinţii.

       Vă spun toate acestea din experienţa mea.
       În acea vreme, eram obligate să mergem la serviciu la câteva luni de la naştere. Era foarte greu. Am încercat să dau fetele la creşă . Cea mare a rezistat 4 zile şi s-a îmbolnavit, la fel şi cea mica. Am petrecut un timp în concediu medical, deoarece m-am internat la spital cu ele. 
      Nu am avut ce să fac decât să apelez la părinţi. Cea mare a fost crescută de părinţii soţului iar cea mică de părinţii mei. Le-au crescut cum au putut şi ei, pentru că aveau şi ei problemele lor.
      Si azi, primesc reproşuri de la ele pentru faptul că, nu am fost eu cea care le-a crescut. 
      Nu aveam cum să le fac să înţeleagă.

      După 1989 m-am bucurat că mamele si copiii au avut parte de mai mult respect şi s-au creat legi bune.

      Si acum, dupa atâţia de ani ce facem, ne întoarcem de unde am plecat? 
      Credeti voi guvernanţilor că o educatoare de creşă are atâta disponibilitate să înteleagă un copil de 1 an când îl doare burtica, sau când îl doare capul, sau că îl doare o ureche, sau că îi este foame, etc. 
      Şi chiar dacă ar face-o, copilaşul o să plângă după mama lui şi va ramane marcat toată viaţa. Gânditi-vă că şi voi aţi fost copii  sau poate aveţi nepoţi .

     Vă rog să vă mai gândiţi şi să modificaţi legea. Dacă nu o faceţi voi, mâine ... poate veni altcineva în locul vostru ce se va apleca mai mult asupra acestui aspect.

     Optez pentru a mă încrede în înţelepciunea din interiorul vostru, în inteligenţa voastră şi aştept să găsiţi soluţiile cele mai bune.

Cu multumiri, o bunică operată de cancer.